Procesul de tahionizare este 100% patentabil.

David Wagner a petrecut multe luni analizând beneficiile si costurile impunerii unui brevet de inventie în SUA si Europa.
David Wagner a decis sa nu patenteze sistemul, ci sa pastreze procesul ca proprietate intelectuala a sa – o actiune care, în opinia lui, a economisit milioane, care altfel s-ar fi cheltuit în procese civile pentru încalcarea brevetului si a contribuit la mentinerea pretului materialelor, la un nivel accesibil.

Procesul de tahionizare are la baza restructurarea anumitor materiale la nivel submolecular.

Dispozitivul de tahionizare conceput de David Wagner deschide o fereastra sau un exo-portal în punctul de singularitate care exista imediat înainte de frecventa. Aceasta fereastra este puntea de comunicatie între lumea noastra bazata pe frecvente si lumea nonfrecventelor, a energiei cu viteze mai mari decît viteza luminii, unde totul exista în stare de potential pur. În acest punct de singularitate, tot ce exista în „spațiu” este modificat la nivel submolecular, ceea ce determina structura moleculara naturala sa se realinieze în asa fel, încât sa devina o antena permanenta pentru energia tahionica lipsita de frecventa.

Odata ce un material a fost tahionizat, bogatul flux de energie tahionica ce îl strabate va mentine pentru totdeauna alinierea moleculara a materialului. Materialul va continua sa arate ca materialul-gazda originar, însa acum el este o antena permanenta pentru energia tahionica. Procesul de tahionizare inventat de David Wagner dureaza 14 zile. Odata ce procesul de tahionizare de 14 zile a fost parcurs, materialele tahionizate devin antene permanente, care vor putea fi utilizate timp de mai multe generatii.

Întrucât inventia are statut de proprietate intelectuala, nu putem divulga detaliile procesului de tahionizare. Putem doar sa spunem ce anume nu este.

Procesul de tahionizare nu este frecventa, manevrare a miscarii de spin sau transfer.

Procesul de tahionizare nu e o tehnologie de frecventa înalta sau o tehnologie de bobinare. Procesul de tahionizare nu foloseste sunetul. Procesul de tahionizare nu foloseste geometria sacra pentru a impregna produsele. Procesul de tahionizare nu este o tehnologie bazata pe fotoni. Procesul de tahionizare nu este o SE-5, sau o alta forma de tehnologie bazata pe radionica. Procesul de tahionizare nu implica rugaciunea sau meditatia. Procesul de tahionizare nu utilizeaza cristale sau tehnologii orgonice. Procesul de tahionizare nu este influentat absolut deloc de catre operator.

Pîna în 1993, David Wagner trebuia sa supervizeze fiecare proces de tahionizare.

Spre sfârsitul anului 1993, David Wagner a pus la punct o alta inventie, Dynamic Wave Procesor (DWP) – procesorul de unde dinamic (PUD). Acest procesor monitorizeaza fiecare aparat, pe toata durata procesului de tahionizare, 24 de ore din 24. La orice deviere de la parametrii de functionare optimi, PUD opreste imediat mecanismul afectat, anulând întregul proces de tahionizare pentru respectivul mecanism. Apoi emite un raport, evidentiind componenta probabila care a fost lezata. În felul acesta, exista certitudinea ca fiecare etapa a procesului este 100% încununata de succes.

Astazi, procesul de tahionizare a evoluat, devenind o tehnologie pe care o poate aplica oricine.

Acest lucru i-a permis lui David Wagner sa instruiasca personal de înalta specialitate care sa întretina aparatura, în timp ce el extinde productia la un nivel care reuseste sa faca fata cererii. Actualmente, procesul de tahionizare este, practic, nelimitat ca expansiune si potential.
În esenta, toate acestea indica faptul ca s-a produs o revolutie istorica si ca ea ne permite sa valorificam energia tahionica.
Materialele tahionizate pot fi folosite pentru a vindeca si transforma constiinta la nivel planetar. Aceasta revolutie creeaza conditii favorabile, pentru ca noi sa experimentam, în mod direct, o noua paradigma în vindecarea holistica.