Ganoderma reprezintă un tip de hrană-medicament cu peste două mii de ani de experienţă umană. După testări îndelungate, natura farmacologică a acestei ciuperci a fost încă o dată clarificată, ea fiind, în momentul de faţă, utilizată la scară mare pentru a întreţine sănătatea oamenilor.

1. Triterpenoidele şi Adenozinele

sunt două componente de baza din cele peste două sute de elemente benefice pe care le conţine Ganoderma Lucidum.

Triterpenoidele

Ganoderma Lucidum este unica sursă cunoscută a grupului de triterpenoide, sau acizi ganoderici, care au o structură moleculară similară cu hormonii steroizi. Acidul triterpenoid Ganodermic (agent antialergic, reduce colesterolul și presiunea sanguină). Triterpenoidele fortifică sistemul digestiv și construiesc protecția împotriva alergiilor cauzate de antigene. Reduc colesterolul și conținutul de substanțe grase, activează nucleele celulelor.

Adenozinele

Adenozina este o nucleotidă compusă dintr-o moleculă de adenină legată de o monozaharidă (ribofuranosă). Adenozina joacă un rol important în procesele biochimice, cum ar fi schimburile de energie cum ar fi adenozina trifosfat (ATP) și adenozina difosfat (ADP), precum și în transmiterea semnalelor ca adenozina monofosfat ciclică (cAMP). Răspunsul celulelor la adenozină se face prin intermediul a patru subtipuri de receptori cunoscuți (A1, A2A, A2B și A3). Este, de asemenea, un inhibitor neurotransmițător, se crede că joacă un rol important în inducerea stării de somn și inhibarea capacității de a sta treaz, cu cât un organism stă mai mult în stare de veghe nivelul de adenozină monofosfat ciclică creștere cu fiecare oră.

Efectele farmacologice

Concentrația normală de adenozină din țesuturi este de aproximativ 300 rM; totuși, atunci când apar distrugeri la nivel celular (de exemplu, în inflamarea sau ischemia țesutului), această concentrație crește rapid la valori cuprinse între 600 și 1200 rM). Astfel, în cazul apariției unor factori ce amenință integritatea celulară, principala funcție a adenozinei este aceea de citoprotecție, de prevenire a deteriorării țesutului în cazul hipoxiei, ischemiei și atac de apoplexie. Activarea receptorilor A2A produce o întreagă gamă de reacții care, în general, pot fi clasificate drept antiinflamatoare.

Proprietățile antiinflamatorii

Adenozina este considerat a fi un agent antiinflamator al receptorilor A (2A). Prin aplicarea unui tratament local cu adenozină pe leziunile care apar la nivelul membrelor din cauza diabetului zaharat la animalele de laborator s-a demonstrat o creștere foarte importantă a capacității de regenerare și vindecare a țesuturilor. Administrarea locală de adenozină pentru vindecarea dificilă a plăgilor și a diabetului zaharat la om, este în prezent în curs de investigații clinice.

Prin natura structurii ei cofeina se fixează pe unii din receptorii specifici adenozinei. Efectul terapeutic al adenozinei poate fi, prin urmare încetinit la persoanele care consumă cantități mari de alimente bogate în methilxantină (de exemplu, cofeina din cafea și ceai sau teobromina din ciocolată).

2. Germaniul organic

Germaniul – element chimic

Germaniul face parte din aceeași grupă a IV-a ca și carbonul și siliciul comportându-se în reacțiile chimice asemănător cu acestea. Germaniul se găsește în natură în cantități mici, sub formă de minerale proprii, ca și în unele minereuri de plumb, zinc și în unele varietăți de cărbuni. Formează combinații în stare de valență doi și patru. Germaniul pur are excelente proprietăți semiconductoare și se utilizează la fabricarea semiconductoarelor (pentru diode, tranzistoare etc.).

Germaniul organic

Germaniu organic conținut de ciuperca Ganoderma Lucidum este un antioxidant puternic ce leagă radicalii liberi, având acțiune imediată. Micșorează senzația de durere și îmbunătățește aprovizionarea celulelor și țesuturilor cu oxigen.

Compusul germaniu organic este un microelement important care poate să optimizeze potențialul electric al celulelor. Prin funcția sa de optimizare a aportului de oxigen la nivel sanguin îmbunătățește activitatea țesuturilor, mărind disponibilul de oxigen la nivelul organelor și sistemelor, eliminând efectele sangvine ale policlorurii de benzen și a toxinelor alimentare.

Corpul uman este compus din celule cu potențial electric. Atunci când un organism devine disfuncțional, potențialul electric se modifică. Entitatea de bază a potențialului electric este electronul (și în corpul uman), iar ionii de hidrogen sunt un factor de influență. Germaniul schimbă potențialul anormal într-unul normal. Pentru că germaniul este semiconductor neutru, electronii acestuia îndepărtează rapid alte substanțe. Deoarece compusul organic se află în strânsă legătură cu hidrogenul, germaniul are o funcție de dehidrogenare, acționând ca o reacție oxigen-hidrogen, care se autolimitează ulterior. Această funcție favorizează folosirea mai eficientă a oxigenului. Menținerea homeostazei organismului nostru necesită aproximativ 1000 ml de oxigen, care trebuie să ajungă la nivelul fiecărei celule. Această cantitate de oxigen este asigurată, în cazurile ideale, de oxigenarea corespunzătoare a sângelui. Astăzi însă, ca urmare a tehnologizării societății moderne, are loc o limitare crescândă a sursei de oxigen. Dacă, în urmă cu o sută de ani, conținutul de oxigen al aerului era de 22%, astăzi este, în medie, de 19%, iar în orașele mari, de numai 12-15%. Poluarea tot mai accentuată a mediului înconjurător, consumul alimentelor și al băuturilor prelucrate prin tehnologii moderne (care duc la creșterea conținutului de substanțe nocive), stresul, iluminatul artificial, sedentarismul, absența exercițiilor fizice reduc cantitatea de oxigen care ajunge la celulele organismului. În cazul în care celulele nu sunt aprovizionate cu oxigen suficient, acestea se orientează spre o altă sursă de energie, spre metabolismul anaerob, ceea ce conduce la perturbarea procesului metabolic al celulelor. Analizele efectuate după consumul de germaniu organic au arătat faptul că volumul de oxigen din organism a crescut semnificativ.

Efectele benefice ale Germaniului organic sunt următoarele:

  • scăderea vâscozității sângelui și catifelarea pielii;
  • crește capacitatea de concentrare și dispare senzația de oboseală datorită nivelului crescut de oxigen;
  • stimulează circulația sângelui la nivelul extremităților;
  • este eficient în accidentele vasculare cerebrale și efectele lor, cum ar fi paralizia, crescând cantitatea de oxigen la nivelul creierului;
  • produce un somn adânc și liniștit;
  • regenerează celulele slăbite, îmbătrânite, care-și vor recupera vitalitatea;
  • întinerește organele corpului;
  • elimină rapid consecințele intoxicării cu monoxid de carbon și a intoxicării acute cu medicamente;
  • tratează melancolia, psihoza senilă, epilepsia;
  • tratează bolile cardiace, în special angina pectorală;
  • ameliorează simptomele cauzate de afecțiuni ale prostatei;
  • previne recidiva tumorilor maligne după intervenția chirurgicală, suprimând activitatea celulelor canceroase și prevenind metastazarea. Are un efect mai puțin vizibil în fazele terminale ale cancerului.

Administrarea de germaniu organic conduce la o stare de confort psihic, oboseala dispare, corpul se revigorează, somnul devine mai eficient, culoarea tenului se îmbunătățește și starea de nervozitate dispare. Persoanele cu o stare generală bună cărora li se va administra germaniu pot înregistra o creștere a capacității mentale, a energiei, a imunității.

Germaniul organic este eficient în tratamentul următoarelor afecțiuni:

ateroscleroză, encefaloragie și complicațiile sale, epilepsie, stupoare, intoxicație cu monoxid de carbon, alte intoxicații medicamentoase acute, hemiplegie, ulcer gastric, tulburări de menopauză, boli cardiace (angină pectorală), psihoză senilă, reumatism cronic, sindromul Raynaud, ca analgezic pentru bolnavii de cancer.

Pe baza unor experimente s-a dovedit că germaniul organic pătrunde în corpul uman fără a-l periclita în vreun fel și nu prezintă fenomene de acumulare reziduală fiindcă nu are efecte adverse deoarece după ce germaniul este absorbit complet și supus metabolismului, el este complet eliminat din organism. Perioada de eliminare variază în funcție de constituția fiecărui organism, fiind între 20-30 ore. Nu există efecte adverse. Germaniul nu este dăunător. Deși reacțiile organismului variază de la caz la caz, în general, după câteva zile de tratament, timpul necesar excreției și cantitatea acestora crește. De asemenea, excrețiile își modifică și culoarea. Aceste reacții nu trebuie să dea motive de îngrijorare, fiindcă ele reflectă eficiența germaniului. Persoanele ale căror organisme conțin proteine denaturate pot prezenta urticarie după câteva zile de tratament. Conceptul medical chinezesc cunoscut sub numele de „efectul reacțiilor inverse” susține că simptomele se vor înrăutăți înainte de a se ameliora. Este necesară administrarea în continuare. Toate simptomele vor dispărea în 5-7 zile.

3. Vitaminele

Generalități

Vitaminele sunt substanțe chimice complexe care îndeplinesc un rol esențial în funcționarea normală a organismului omenesc și care, cu câteva excepții, nu pot fi sintetizate de către acesta. Acestea se găsesc în majoritatea alimentelor de proveniență naturală și sunt absolut necesare pentru creșterea, menținerea vitalității și bunăstarea generală a organismului nostru. Așa cum am spus, acestea pot fi obținute din rația zilnică alimentară sau din rațiile suplimentare de nutrienți. Aceste suplimente, care se pot prezenta sub diverse forme – pilule, tablete etc. sunt de obicei extrase din surse naturale. Este important de reținut că vitaminele nu pot fi înlocuitori ai hranei zilnice și nu trebuiesc confundate cu medicamentele clasice. Acestea ajută la buna funcționare a mecanismelor organismului, în strânsă legătură cu alte elemente nutritive precum minerale, grăsimi, carbohidrați, apă, etc.

Acțiune

Vitaminele pot fi considerate roțile importante în cadrul unui mecanism complex. Vitaminele ajustează metabolismul intern prin intermediul enzimelor. O singură deficiență a unei vitamine poate crea probleme în întregul mecanism reprezentat de organismul uman. Comparativ cu celelalte substanțe nutritive – proteine, grăsimi și carbohidrați – necesarul de vitamine este mai mic, dar lipsa unei singure vitamine poate pune în pericol întregul echilibru.

De ce avem nevoie de suplimente vitaminice

Din moment ce toate materiile organice conțin cel puțin o vitamină, teoretic, o dietă perfect echilibrată ne-ar putea asigura tot necesarul de vitamine. Din păcate, un astfel de regim aproape perfect este foarte greu de urmat din cauza substanțelor conținute în alimentele de bază pe care le ingerăm, substanțe ce pot afecta echilibrul vitaminelor în organism.

O altă cauză a scăderii concentrației de vitamine (și nu numai) din alimente este prepararea acestora folosind căldura. Majoritatea alimentelor își pierd o bună parte din valoarea lor nutritivă în cursul preparării. Prin urmare, o bună parte din alimentele pe care le folosim, sunt foarte sărace în principii nutritive naturale. Acesta este unul dintre motivele pentru care ar fi bine să ne gândim la un mod de viață mai sănătos, care poate fi realizat și prin aportul de suplimente nutritive naturiste.

Denumire

Prin convenție, majorității vitaminelor li s-a atribuit numele unei litere a alfabetului; ulterior s-a adăugat și câte un nume bazat pe compoziția sau pe rolul acestora.

Se cunosc următoarele tipuri de vitamine: Vitamina A (retinol, caroten); vitaminele din grupul B complex: B1 (tiamina); B2 (riboflavina); B3 (niacina, nicotinamida); B6 (piridoxina); B10; B11 (factori de creștere); B12 (cobalamina, cianocobalamina); B13 (acid orotic); B15 (acid pangamic); B17 (amigdalina); Bc (acid folic); Bt (carnitidina); Bx sau APAB (acid para-aminobenzoic); colina; inozitol; vitamina C (acidul ascorbic); vitamina D (calciferol, viosterol); vitamina E (tocoferol); vitamina F (acizi grași); vitamina G (riboflavina); vitamina H (biotina); vitamina K (menadiona); vitamina L (necesară pentru lactație); vitamina M (acid folic); vitamina P (bioflavonoide); vitamina PP (nicotinamida); vitamina P4 (troxerutina); vitamina T (substanțe stimulatoare de creștere); vitamina U (extrasă din varză).

Proveniență

Cea mai mare parte a vitaminelor sunt de proveniență naturală. Pentru că vitaminele sunt substanțe ce sunt conținute în alimente, suplimentele naturiste cu vitamine – fie ele capsule, tablete, prafuri sau lichide – provin tot din alimente. Majoritatea vitaminelor provin din surse naturale, deși acestea pot fi obținute și pe cale artificială. Ca exemplu, vitamina A provine în mod obișnuit din untura de pește; vitamina C are cele mai bune însușiri atunci când este extrasă din măceșe, iar vitamina B complex este extrasă din drojdie sau din ficat. Vitamina E este furnizată cel mai adesea de germenii de grâu.

4. Zaharurile

Zahărul este un fel de carbohidrat, cel mai des folosit fiind zaharoza, un solid alb cristalin. Este folosit ca aliment pentru a îndulci sau a da gust la băuturi și mâncare. Alte feluri de zahăr, cum este glucoza este folosit ca o rezervă pentru energie potențială utilizată în celule biologice.

Zahărul face parte din categoria polizaharidelor, obținut din sfecla de zahăr în țările cu climă temperată și din trestia de zahăr în țările cu climă caldă (tropicală, subtropicală și ecuatorială).

Zaharurile rapide

Zaharurile simple, numite și monozaharide, nu au decât o singură moleculă elementară în compoziție. Dintre ele vă putem enumera:

  1. Glucoza – puțin răspândită în stare liberă în alimente, dar care intră în compoziția a numeroase zaharuri;
  2. Fructoza – prezentă în miere și fructe, care participă de asemenea în compoziția zaharozei, deși are aceeași formulă chimică este diferită față de glucoză prin modul de legare a atomilor;
  3. Galactoza – intră în compoziția lactozei – zahărul laptelui – în asociație cu glucoza;
  4. Maltoza – prezentă în cereale.
    Aceste zaharuri sunt deseori asociate între ele pentru a forma glucidele.
    Zaharurile compuse cele mai des întâlnite sunt:
  5. Zaharoza – care este zahărul obișnuit, compusă din două molecule: una de glucoză și cealaltă de fructoză. Zahărul cel mai răspândit în natură, îl întâlnim în fructe și legume și poate fi obținut de la sfecla roșie la trestie de zahăr.
  6. Lactoza – zahăr prezent în lapte și produsele lactate. Puterea acestor zaharuri diferite este variabilă. Se consideră că cel al zaharozei este de 100 – fiind vorba de zahărul obișnuit și care este punct de referință, cel al fructozei atinge 170, dar cel al glucozei se reduce la 50.

Zaharurile lente

Există și zaharuri numite polizaharide, compuse din mai mult de zece molecule glucidice elementare, numărul moleculelor atingând chiar și ordinul miilor. Principalele polizaharide sunt:

  1. Amidonul – îl întâlnim în alimentele de origine vegetală, mai ales cereale, legume uscate, tuberculi – de exemplul, cartofii – și anumite fructe, precum bananele și castanele.
  2. Glicogen – de origine animală, dar prea puțin răspândit. Chiar dacă aportul lor de energie în organism este aproape nul, el poate fi fabricat de către corpul nostru și înmagazinat în ficat și mușchi. O parte din rezervele noastre energetice se află sub formă de glicogen.
  3. Celuloza – este prezentă în vegetale și constituie structura fibrelor vegetale care facilitează tranzitul intestinal, dar nu este asimilată de către organism.

Aceste ultime zaharuri, mai complexe, sunt numite și zaharuri lente, căci ele sunt absorbite progresiv de intestine. Ele trebuie să se descompună în molecule glucidice elementare: glucoză, fructoză și galactoză.

Monozaharidele, numite zaharuri cu absorbție rapidă, sunt foarte ușor absorbite de către intestine. Dar acestea au un singur inconvenient: stimulează prea brusc mecanismele de reglare a glicemiei, adică secretarea insulinei în cursul meselor și nu potolesc foamea pentru timp îndelungat.

O masă echilibrată trebuie să conțină cele două tipuri de zaharuri și lente și rapide. Din nefericire, tendința actuală este de a substitui zaharurile lente cu cele rapide, prin reducerea consumului de legume uscate și înlocuirea lor cu fructe și ciocolată.

Trebuie să știți că absorbția fructozei este la fel de rapidă ca cea a zaharurilor simple, doar că este folosită diferit. O jumătate din cantitate este folosită imediat, iar cealaltă jumătate stocată ca rezervă, sub formă de glicogen. Consumarea de fructoză nu declanșează secretarea de insulină, așa cum se întâmplă în cazul zaharurilor rapide și care ar putea afecta anumite persoane ce suferă de diabet.

5. Polizaharidele

Polizaharidele sunt o categorie de zaharuri așa numite lente fiindcă au în componența lor mai mult de zece molecule glucidice elementare.

O mare atenție se acordă plantelor care sunt bogate în polizaharide, în structura cărora intră fructoza, manoza, arabinoza și xiloza. Aceasta este legat de faptul că omenirea începe să înțeleagă dauna cauzată de abordarea unilaterală a problemei alimentației umane, adică ideea că glucoza este sursa vitală de energie pentru om se devalorizează.

Substanța compusă din carbon, hidrogen și oxigen, de origine esențialmente vegetală. Împreună cu proteinele și lipidele, glucidele, altădată numite hidrați de carbon, constituie cele trei principale macronutriente din alimentație. Nevoile sunt de aproximativ cinci grame per kilocorp pe zi și trebuie să reprezinte 50-55% din rația calorică zilnică. Glucidele reprezintă o sursă energetică rapid mobilizabilă și aduc patru kilocalorii pe gram. După lungimea și complexitatea moleculei lor, ele se clasifică în două categorii.

  • Glucidele simple, denumite, de asemenea, zaharuri rapide pentru că sunt rapid absorbite de către mucoasa digestivă, au un gust dulce. Ele se găsesc mai ales în fructe, dulcețuri, bomboane, prăjituri etc.
  • Glucidele complexe sunt polizaharide, constituite din asamblarea a foarte numeroase molecule de glucide. Ele nu au, în general, un gust dulce. Polizaharidele hidrolizabile sunt, în principal, reprezentate de către amidon, constituent principal al feculentelor, rădăcinilor și tuberculilor și de către glicogen prezent mai ales în ficatul animalelor. Polizaharidele nehidrolizabile constituie cea mai mare parte a fibrelor vegetale alimentare (celuloza).

Este recomandabil, pentru a avea o alimentație echilibrată, să se aducă organismului o rație de 50-60% glucide compuse o treime din glucide simple și două treimi glucide complexe. Principala tulburare a metabolismului glucidelor este diabetul.

Polizaharidele au o abilitate crescută de a conduce informația biologică,

datorită potențialului lor crescut de variabilitate structurală. Astfel, se creează o flexibilitate pentru mecanismele reglatorii precise ale variatelor interacțiuni celulare, la organismele superioare.

Acești compuși acționează ca imunomodulatori sau modificatori ai răspunsului biologic (BRM). Nu au efecte negative și nu creează nici un fel de stres asupra organismului, ajutându-l să se adapteze la mediu și stresul fiziologic și prezintă o acțiune nespecifică asupra organismului, intervenind pozitiv în toate sistemele importante. Polizaharidele potențează răspunsurile imunitare nespecifice și specifice, activând majoritatea tipurilor de celule imunitare, de importanță vitală pentru menținerea homeostaziei. Răspunsurile cheie imunitare nespecifice stimulate de b-glucanii sau de complexele polizaharid-proteice din ciuperci, includ celulele T și mesagerii chimici. Mai mult, polizaharidele și complexele polizaharid-proteice au rol în stimularea limfocitelor care controlează producerea de anticorpi (celulele B) și a citotoxicității mediată celular (celulele T).

Polizaharidele prezintă și activități antitumorale

Deși nu este pe deplin elucidat mecanismul prin care își exercită acțiunea antitumorală, ele par să medieze această activitate prin activarea sau augmentarea sistemului imunitar gazdă (pe calea stimulării macrofagelor citotoxice, celulelor T și a citotoxicității mediată de anticorpi a celulelor canceroase vizate), mai mult decât citotoxicitatea directă. Astfel, ambele răspunsuri imunitare, activarea celulelor T și citotoxicitatea indusă de anticorpi, au rol în eliminarea celulelor tumorale. Datele experimentale recente sugerează că o serie de polizaharide pot prezenta proprietăți citotoxice. Astfel, pot induce moartea celulară programată (apoptoza) în liniile celulare canceroase.

Aceste clase de compuși nu funcționează ca medicamente miraculoase dar pot îmbunătăți considerabil calitatea vieții și pot crește rata supraviețuirii în cazul unor anumite tipuri de cancere, în special când sunt folosite ca adjuvanți în formele convenționale de tratament. Ratele crescute de supraviețuire oferite de acești compuși par foarte promițătoare și acest lucru îi poate determina pe imunologii și oncologii occidentali să studieze cu mai multă atenție acești compuși și efectele lor asupra organismului uman. Trebuie notat faptul că s-a dovedit siguranța acestor compuși la administrarea lor pe o perioadă de timp îndelungată. Mai mult, acești compuși par să reducă efectele adverse ale radio și chimoterapiei, în special la nivelul sistemului imunitar.

6. Super Oxi Dismutaza (SOD)

Superoxidedismutaza este o enzimă componentă a sistemului antioxidant împreună cu glutation peroxidaza și vitamina E care controlează nivelul radicalilor liberi din organism.

Superoxide dismutaza acționează în special asupra radicalului superoxid, peroxidului de hidrogen (H2O2).

Radicalii liberi

Radicalii liberi sunt molecule instabile care conțin unul sau mai mulți electroni liberi. Aceste molecule se comportă ca niște „vânători agresivi” în organism, căutând prada cu care se pot uni, formând legături chimice stabile. Au o activitate crescută, distrug aparatul genetic al celulelor având efecte nocive asupra ADN-ului, îndeosebi la nivelul mitocondriilor limitându-le funcționarea, atacă structura membranelor celulare, blochează enzimele și perturbă funcțiile fiziologice. Acestea ducând în final la limitarea funcționării organului respectiv.

Surplusul de radicali liberi este cauza tulburării funcției celulare care conduce la o îmbătrânire prematură, la alergii, la boli ale sistemului cardiovascular, la ateroscleroză, scleroză difuză, varice ale membrelor inferioare, artrită, cataractă, diabet, boala Alzheimer și boala Parkinson, sindromul surmenajului cronic, procesele inflamatorii din țesuturi și articulații și multe alte boli.

Radicalii liberi au ca factori de influență externă în formarea lor radiațiile ionizate și UV, poluarea aerului, fumatul. De asemene ei rezultă din unele procese metabolice și din reacția sistemului imunitar în cazul inflamațiilor asupra cărora acționează celulele albe.

Odată cu înaintarea în vârstă activitatea sistemului antioxidant se micșorează.

Experimentele au dovedit că ridicarea nivelului de superoxide dismutază contribuie la prelungirea vieții. La 15% din populație, acest nivel este mai scăzut decât cel necesar, la aceștia riscul apariției tumorilor este mai ridicat.

Acțiunea superoxide dismutazei în organism:

  • împiedică producerea agenților liberi nocivi;
  • antioxidant natural;
  • eficient în cazul bolilor cronice;
  • apără organismul împotriva impactului radicalilor liberi;
  • încetinește îmbătrânirea și apără împotriva radiațiilor UV.

Ceaiul Gano care este un amestec de extract de Ganoderma Lucidum și Rooibos (o plantă originară din Africa de sud) are un conținut ridicat de superoxide dismutază și este recomandat pentru afecțiuni ca diabet (controlul glicemiei – zahăr în sânge), poliartrită reumatoidă, cancer, ateroscleroză, distonie neurovegetativă, Alzheimer, Parkinson și îmbătrânire.

Ajută în stările de convalescență și împotriva dependenței de droguri. Conferă protecție împotriva radiațiilor solare, poluare și pentru utilizatorii de PC. Combate radicalii liberi și substanțele cancerigene.

7. Acidul hidroxicitric (AHC)

Acidul hidroxicitric (AHC) este o substanță similară acidului citric.

Acest acid este capabil să frâneze din punct de vedere enzimatic formarea și depunerea de grăsimi și colesterol în organism. Spre deosebire de alte substanțe folosite pentru reducerea greutății, acidul hidroxicitric (AHC) nu afectează funcționarea creierului sau a sistemului nervos central și nu dă dependență.

Acțiunea acidului hidroxicitric (AHC) în organism:

  • reduce producția de glicogen și concomitent stimulează receptorii de glicogen în ficat cu trimiterea unui semnal de sațietate în hipotalamus, care controlează apetitul;
  • crește nivelul de serotonină;
  • inhibă enzima ATP-citrat liază care catalizează conversia coenzimei A și citrat în oxal-acetat;
  • reglează profilul lipidic și influențează hipertrigliceridemia;
  • scade rata de transformare a carbohidraților în grăsimi;
  • intensifică procesele de ardere a lipidelor;
  • încetinește formarea de zaharuri prevenind apariția senzației de foame. Ca urmare acidul hidroxicitric (AHC) scade apetitul alimentar și pofta pentru dulciuri, scade producția și depunerea de grăsimi, oferă o senzație de sațietate, are efect energizant pe durata întregii zile.